Cand am vazut-o prima data pe Silvia in pragul usii mele verde veronez am crezut ca e o forta a naturii venita sa ma spulbere cu un ibric afumat plin cu cafea .
Eram stagiara de cateva zile, undeva intre Brasov, Fagaras si Rupea, cu cateva luni inainte de caderea lui Ceausescu. Venita acolo cu convingerea ca am de stat cel putin doi ani. Satul in care era blocul pe care era scara unde primisem si eu un apartament plin de gauri de soareci, cu tevi sparte si o baie la fel de verde ca usa parea mort in primele zile. M-am plimbat singura pe dealuri si ma gandeam ca nu mai e niciun stagiar in zona si ca o sa mor de urat acolo, desi imprejurimile promiteau.
Apoi, intr-o dimineata , la 6 a aparut Silvia! “Am venit cu cafeaua” a strigat ea vesela, ” da o cana sa-ti torn”…masinal am adus o cana fara toarta si Silvia mi-a umplut-o . Mirosea mortal! Silvia era inginer chimist si stia dozajele, proportiile la orice, tot ce gatea sau fierbea era perfect! “Stiu cum te cheama, stiu ca fumezi doua pachete de tigari si ca asculti Dire Straits…” a racnit ea. Era cat usa sau asa mi s-a parut mie atunci. O fusta in caroruri, lunga, ii batea peste bocanci, o fata frumoasa, niste ochi mari, expresivi, negri, o gura ca o inima….dolofana, dar irezistibila. Cand mergea la combinatul de ciment purta si o palarie de dama bine, ceea ce intregea pitorescul. Borurile ei erau pline mereu cu praf fin de ciment cum erau si plamanii nostri…
A intrat in camera, eu chiuleam deja din primele zile de servici asa ca nu mai era vreo problema cu plecatul. Silvia tocmai iesise din tura de noapte de la laborator, deci ca avea si ea timp. Mi-a spus sa ma bag inapoi in pat, ea o sa stea pe marginea lui si o sa povestim! Ne-am luat cafelele si ne-am aprins tigarile. Ne-am povestit vietile de pana la venirea noastra in Hoghiz! Afara se inseninase si soarele batea in fereastra, dealurile erau acoperite de berze umbland batoase si concentrate. Mirosea a fan ud si a broaste indragostite prin geamul deschis larg.
Silvia promitea un univers plin de prieteni, ascunsi prin apartamentele lor igrasioase sau plecati in delegatii de o zi. O ascultam fascinata si voaim s-o cred. Adevarul e ca Silvia nu minte niciodata. O spun acum, dupa 20 de ani…
februarie 17th, 2010 - 18:14
Ei, s-o fi vazut pe Silvia lacrimand la concert simfonic, cu ochii ei mari umpluti de lacrimi, suspinand greu de se uita juma de sala cine sufera atat…Era imbracata intr-o rochie de casmir verde inchis cu imprimeu fin negru, cu parul impletit ca premierul Ucrainei, supla, pe tocuri(pantofi de Guban ), eleganta, rafinata…Bineinteles ca in pauze dadea indicatii artistilor ce trageau si ei in fuga cate-o tigara!Asa au aflat ei cum s-a auzit fiecare instrument in parte ,precum si ceea ce stiau si nu stiau din vietile compozitorilor al caror nume aparea in pliant in acea zi.S-o fiti vazut aplaudand la sfarsit:apasat, sacadat,tare, iesind in evidenta si printr-un Bravo asteptat mai mult de la barbati!Si-apoi , pe drumul de intoarcere la caminul studentesc, trecand pe sub copacii infloriti, isi exprima sentimentele, preaplinul sufletului ei incapator pentru toate frumusetile lumii acesteia.
februarie 19th, 2010 - 18:57
Tu o stii pe Silvia cea tanara si supla, eu pe cea inca tanara, dar voinica…de fapt, statura Silviei m-a impresionata de la inceput si, intr-un fel, am asociat-o cu un fel de Mama Geea, ea ne hranea, ne “adapa” cu cafea, ne cicalea, isi cheltuia aproape tot salariul nenorocit de inginer stagiar ca sa ne ia tigari de la bisnitarii din combinat ( “gustoasele” tigari BT, DS,Nicos, Vikend..), ne facea cartofi prajiti la ceaun “cu mana ei” ( nu ne lasa sa participam la curatatul cartofilor macar!), ne facea portiile si ii placea sa ni le dea in mana ( “asta e toata numai a ta”)…cand se enerva ( furtuna de vara!) eram toti pe jos de ras, dar o ascultam. Stiam ca ii face placere si aproape toti incercam sa ne facem hatarul unii altora. Daca stau sa ma gandesc, acolo am trait intr-o utopie. Eram vreo opt stagiari care ne adunam zilnic cand la unul, cand la altul, ne miscam de la un apartament la altul in functie de dispozitie sau utilitati si nu incuiam niciodata usa, mancam ce gaseam prin sat ( lapte si branza de la tanti Vilma, grisine de la cofetaria prafuita din vale, conserve de peste si…suc de rosii refuzat la export de la aprozar…), iar de baut beam vin de la tarani sau palinci tari de-ti sarea sapca…iar de restul discutam si puneam la cale ’scenarii’ de supravietuire! Revolutia a picat prost, ca nu am reusit sa terminam piesa de teatru la care lucram atunci si in care urma sa jucam toti, normal! Plus cativa care se mai ‘afiliau” la grup din cand in cand, dar nu rezistau pentru ca la un moment dat nu mai pricepeau limbajul codat si nici cutumele noastre. Acum ma gandesc la timpul acela ca la pubertate, desi aveam peste 22 de ani toti.Un fel de Ciresari??? Care insa discutau despre Kant, Schopenhauer, artele plastice la azteci…
Silvia ne lega pe toti cu odgoane. Cand jucam mim , ne dureau maxilarele de ras. Striga, radea in hohote, il certa pe bonomul Sandix, care era mereu in contratimp cu oricine si orice, il dadea la o parte si se baga sa mimeze ea cuvantul pe care el nu reusea sa-l “redea” ( de genul “or’sce”!), dupa care noi chiar nu mai intelegam nimic si ea ne facea “mocofani”, spunea ” stimati telespectatori” si ” Jesus” cand avea ceva de anuntat , de tras o concluzie sau cand se minuna nevoie mare…
Dar cel mai bine intelegea Silvia cand cineva era indragostit! Daca iubirea cuiva lua accente dramatice, Silvia lua masuri sa-l repuna pe linia de plutire, sa-l faca sa inteleaga ce minunat e sa fii indragostit, chiar si fara sansa, ce conteaza, cand viata e o minune, pomii infloresc, natura canta…indragostitul statea intai catatonic si nu auzea ( fiind in deriva) dupa un timp insa incepea sa miste globii oculari, sa prinda culoare si sa se veseleasca…speranta nu mai murea, Silviei gura nu-i tacea, omul mai ca se intrema…de obicei, Silvia consilia “de amor” stand pe jos, turceste, in mijlocul camerei goale, cu usa de la balcon deschisa spre platoul montan unde pasteau mereu cateva vaci, pe care Ovidiu le vedea albastre…
Continuarea in episodul urmator…
februarie 19th, 2010 - 19:09
Super scris!
Ce te-ai fi facut tu fara Silvia in viata ta?
februarie 19th, 2010 - 19:26
Ce m-as fi facut si fara tine, de exemplu!
martie 15th, 2010 - 20:07
Nefiind in stare sa scriu vreun rand(de-atata timp !) pe propriu-mi blog, iata ca ma simt in stare sa -mi aduc aminte de Silvia acum , intrun moment critic al existentei noastre.Clar, fiinta asta ,prin ceea ce traieste acum , ne arata ce ne asteapta si pe noi:ingrijirea cu abnegatie si maxima daruire a celor ce depind de noi.Ea traieste in viitor deja.Asa cum ne-a dat tot felul de lectii de viata de-a lungul timpului ne mai arata una .Sunt deprimata cand scriu, scuze.
De fapt, voiam sa va impartasesc felul corect de a manca un mar, invatat de mine de la Silvia.Mergeam impreuna de obicei la masa servita la cantina, in facultate ,unde eu eram “copilul” care trebuie hranit si ea era -evident-”mama” care-mi dadea -invariabil-miezul feliei de paine , fara sa i-l cer, doar pentru ca stia ca-mi place ,iar eu automat ii intindeam coaja, spre mirarea celor care mai aterizau cu noi la masa.Eram tot timpul coordonata in miscari de “mama”, inca de la usa:numai cu cine considera ea ne opream sa ne salutam(restul nu contau pentru ca au facut ceva rau anterior), numai cu cine voia ea ne asezam la masa, daca nu era complet libera vreuna.La coada de la autoservire nu exista sa nu vorbeasca cu studentii de serviciu , verificand astfel cunostintele lor despre ordinea operatiilor de curatatre la scara mare a cartofilor sau despre algoritmul folosit in cel mai eficient mod la curatarea veselei din tabla .Vai de capul aluia care dovedea neglijenta in serviciu sau daca nu-i raspundea respectuos la intrebarile despre igiena de la locul de munca si a alimentelor!Imediat se gonfla , ridica tonul si incepea sa-l ridiculizeze cu patima, cu mult umor presarat cu citate celebre din autori pe care studentii incriminati trebuiau sa-i stie-ca de-aia erau la facultate- viitori ingineri! Dupa ce le explica logic unde au gresit, cum pot remedia greselile , urmau amenintarile in caz ca nu va fi ascultata:ii va spune profesorilor de la facultatea lor la care stia ea cum sa ajunga…Bietii studenti nu aveau incotro si trebuiau sa-si ia angajamentul ca vor tine cont de spusele ei.
Facea totul cu convingerea sincera ca asa stau lucrurile cum zice ea si nu ar putea fi privite altfel in Univers!Nimeni nu se supara, blocati de sinceritatea cu care punea problema.In sfarsit, dupa cel putin juma’ de ora ajungeam cu tava la masa.Aceeasi pasiune ca la vorbit o avea si in sorbirea supei, savurand fiecare lingura cu mare pofta.Chiar se bucura de ceea ce inghitea!Concentrarea ei la mancat era totala, chiar daca mai analizam infatisarea vreunui tip sau tipa de pe la mesele vecine.Si-asa ajungeam la felul doi pe care ea-l termina mult mai rapid decat mine , dupa care ma analiza cum mananc si-mi facea observatii privind ritmul in care mestecam, frecventa inghititurilor, mina din timpul mesei , pozitia corpului si a coatelor la masa, preferintele alimentare, gustul la baieti…etc.Ani de zile scenariul s-a repetat zilnic ,nebagat in seama, iar noi profitam sa fim impreuna si in afara caminului(cu toate ca nu am locuit niciodata in aceeasi camera).
Revin la mestecatul meu in comparatie cu cel al Siviei.Spre sfarsitul facultatii mi-a venit ideea sa o intreb cum de mananca ea atat de repede in comparatie cu noi, ceilalti.Explicatia ne-a mirat mai ales pentru concizia ei:pentru ca mesteca cu toata dantura, nu numai pe-o parte.I se parea firesc sa fie asa .Tare s-a mai mirat ca nu faceam ca ea!(Aici ar trebui pusa poza Silviei cu dantura-i impecabila la vedere .)Bien sur ca au urmat demonstratii repetate pana am inteles pe deplin si ne-am insusit tehnica si am capatat deprinderea mestecatului integral la perfectie!Si-acum imi mai aduc aminte cateodata sa musc din mar ca Silvia imbucand jumatate din el odata si-apoi sa-l mestec rapid ca un iepuras prins asupra faptului!
Apropos de iepuras: eu am asa-zisa buza de iepure, malformatie congenitala ulterior operata cu succes (aveam sa aflu asta abia mult mai tarziu, in facultate ).Spre deosebire de alte persoane nu se observa decat foarte putin , ca o dunga de la buza spre nas.Nestiind eu ca ar fi vreo problema sa ai asa ceva pe fata(nu a discutat nimeni cu mine chestiunea), am fost foarte uimita cand un baiat care frecventa aceeasi cantina ca mine s-a razgandit de a ma mai vedea cu el (chiar si la masa)pentru ca aveam operatia si el -vezi Doamne-era frumos.Cand a aflat Silvia si amica noastra Camelia fapta reprobabila a flacaiasului cu mustacioara au pus la cale demascarea caracterului sau infect astfel incat l-au desfiintat in tandem!L-au facut sa creada ca eu eram cea de o frumusete interioara deosebita, iar sufletul lui era slutit de ganduri discriminatorii nedemne de un baiat cu facultate.
Au actionat magistral dandu-i brebenelului o lectie care sper ca i-a prins bine in viata , lectie a carei aplicare nu m-a oprit din urlat , pentru prima oara in viata ,constientizand ca sunt judecata dupa aparente si nu dupa ceea ce sunt in interior (pe care nu stiam sa-l numesc atunci).
Asa era Silvia in zilele studentiei mele!Imi explic acum de ce scriu ce scriu acum pentru ca de astfel de comportamente asumate vom avea nevoie in curand multi dintre noi.
Scuze pt eventualele greseli, sunt obo.
Constat ca se scrie o carte despre.Silvia si nu numai……Vom vedea.